samedi 20 mars 2010
inglorious basterds
CINEMA CU ADEVARAT
(habar n'aveam ca "Natural born killers" al lui Oliver Stone este scris de Tarantino... Din fericire, la Inglorious Basterds l-a lasat pe Rodriguez sa doarma si s-a desfasurat in toata nebunia lui... am ras, am plans (as fi vrut sa dureze 10 ore). Ce-mi place la domnu Tarantino e ca reueste sa ne serveasca ceva nou si proaspat chiar daca foloseste aceleasi ingrediente. Regizori ca Almodovar si Kusturica tot scot pe piata de ani buni aceeasi ciorba reincalzita de nu-i mai simti gustul. Dar Tarantino e mester cu sarea si piperul si alte mirodenii. Filmul e entertainment de la un cap la altul. Actiune si comedie amestecate la foc de artificii. Jocul actorilor e de zile mari. Din loc in loc Tarantino plaseaza surprize ca niste mine anti-plictiseala, nu stii cum vor evolua lucrurile si abia astepti sa vezi ce se intampla. Tarantino se joaca si cu aluzii (justitiarul care ii insemneaza pe aia rai in frunte, bastardul sef obligat sa faca pe actorul sicilian care arata si vorbeste ca marlon brando in "the godfather", lunetistul solitar care face felu la peste 200 de inamici) si rescrie istoria. Cica lu Tarantino i-a venit ideea filmului cand era la o bauta cu Brian Singer in timp ce asta lucra la Valkyrie. Shi zice Tarantino: Eu as face filmu' asta doar daca ar avea happyend. Si zice Singer : Asta nu se poate, ca faptele sunt fapte, istoria ie istorie. Si zice tarantino: Pariu?
cea mai tare recenzie ever? iat-o aici, scrisa de crudul iezuit CTP pe care-l iubesc...
O evreică frumoasă, lividă, cu moartea în suflet, se pregăteşte să ucidă şi să fie ucisă. Marele moment reclamă o „grande tenue”, ţinută de recepţie la nivel înalt stil anii ’40, cu pălărie, voaletă şi rochie lungă de catifea. Shoshanna îşi face buzele cu un ruj arătând ca un cartuş încă netras. Apoi ia pe degete fond de ten. Ezită o clipă, în care obiectivul camerei te cufundă în cobaltul bolnav al ochilor eişi, în loc să aştearnă circular cu buricele degetelor crema roşiatică, îşi crestează scurt câte o dungă orizontală pe fiecare obraz, ca pieile-roşii sau ca jucătorii de fotbal american înainte de luptă.
Veţi spune că asta e melodramă, telenovelă, thriller-kitsch. Da, întreg scenariul filmului lui Quentin Tarantino „Bastarji fără medalii”, evrei, nemţi, americani, comando, dragoste, răzbunare, rafale de pistol automat, atentat, Hitler, pantoful Cenuşăresei, ajuns pe mâinile altui regizor ar fi avut şansele să fie pe ecran un kivetsch standard de serie B, pe deasupra şi anacronic, pentru că melodramele-thriller ww 2 nu mai sunt demult la modă. Dar „ticălosul” Tarantino ne aminteşte, magistral şi emoţionant, că între un teanc de foi scrise sau tipărite şi un aparat de filmat există o oarecare deosebire. Aşa cum numai marii cineaşti o pot face, rar şi memorabil, nonconformistul Tarantino ajuns la maturitate artistică redescoperă arta cinematografică. Fiecare minut din cele aproape 150 ale filmului e o demonstraţie ataşantă, tulburătoare a ceea ce poate face imaginea cinematografică şi nu poate face cuvântul. Dacă în „Reservoir dogs”, „Pulp fiction” sau „Kill Bill” Tarantino e original, inteligent şi amuzant, dar bazat până la monotonie pe ceea ce s-ar putea numi „Violenţa veselă”, la „Inglorious Basterds” poţi să râzi cu sughiţuri când ucigaşul yankeu Aldo Raine (Brad Pitt în cel mai bun rol de când îl ştiu, făcându-mă să şterg expresia „breji piţi” cu care defineam o anume specie de „feţe” actoriceşti americane) încearcă să vorbească italieneşte, iar în minutul următor poţi să fii implicat cu inima în gât în cea mai autentică dramă umană. Tarantino alternează umorul sadic (un neamţ zdrobit cu bâta pe fondul unui comentariu de baseball, scalpări in gros plan filmate ca la frizerie, gloanţe în testicule, degetul nu pe rană, ci în rană, adânc şi răsucit) cu recitaluri actoriceşti de nuanţe şi nişe psihologice pe cât de fine, pe atât de intens emoţionante – să mănânci, tu, evreică, un ştrudel împreună cu ofiţerul SS care ţi-a măcelărit familia. Acest ofiţer, colonelul Hans Landa, îi prilejuieşte actorului german Christoph Waltz o interpretare pur şi simplu istorică.Bestialitatea caldă, amuzată şi delicată, cruzimea cultă şi inteligentă până la demenţă, de asasin cu mult mai sensibil şi manierat decât un om normal, se încheagă într-o adevărată efigie a Nazistului, cum n-a mai cunoscut ecranul. Tarantino face o echilibristică pe lama de râs şi lacrimă cum n-am mai văzut de la Charles Chaplin (despre care, ce să vezi, „smucitul” Tarantino declara odată că nu-i place deloc!).
Am fost fericit de asemenea să descopăr în „Bastarji...” specia SF, binecunoscută mie din tinereţe, numită uchronie. Utopie vine de la ou topos, fără loc, niciunde, nicăieri în greceşte. Uchronie, prin analogie, ou chronos, înseamnă fără timp, nicicând. O asemenea istorie imaginară, în care Hitler, Goering, Bormann, Goebbels sunt ucişi într-un atentat care pune capăt războiului, construieşte Tarantino. Acest timp paralel este verosimilizat prin forţa artei lui Tarantino, universuri nebănuite ne sunt dezvăluite printr-o simplă şi monumentală mişcare de aparat – parcă redescoperim la ce e bună panoramarea când aparatul se roteşte ca o privire umană îngrijorată peste foyerul marii chermeze naziste sau planul detaliu când ţigara lui Landa se înfige în frişca de pe ştrudel. Şi cum să nu cred că Joseph Goebbels a fost împuşcat într-o sală de cinema, când Goebbelsul lui Tarantino, întruchipat de Sylvester Groth, pare mai real decât cel care s-a sinucis împreună cu soţia, după ce îşi uciseseră cei 6 copii?
Ieşind de la filmul gloriosului ticălos Tarantino, m-am simţit de parcă n-aş mai fi fost la cinema de zece ani.
revolutionary road
Leo si Kate sunt aici casatoriti... Stau intr-o suburbie a Conecticut-ului intr-o casa la marginea unei paduri... Un vis! Dar... sunt NEFERICITI... el merge zilnic cu trenul la serviciu si n-are nici o implinire... Ea ramane acasa si toaca morcovi, face omleta etc... Se cearta non-stop pana-si reamintesc de ideea de dinainte de casatorie de a pleca la Paris si se hotarasc sa vanda tot sa-si realizeze visul si sa lase pseudo-viata suburbana... Cand sa se mute, insa, Leo se imbarliga c-o secretara si, pe deasupra este promovat... Visurile se destrama incet... Kate este dezamagita si joaca exceptional calvarul interior. Nu mai poate!!! Am inteles-o perfect. Apare si un nebun, fiul unor prieteni, singurul care in ipocrizia aia spune lucrurilor pe nume. Cred c-o sa ia ceva premiu pt. ca e nominalizat. Imi pare rau ca l-am vazut pt. ca mi-a accentuat angoasele... 
.jpg)
.jpg)
ge-ni-al film cu prosti
Ie clar ca fratii Coen mi-s preferatii pt perioada asta... Filmu' asta m-a pus pe cautat Fargo (pe care l-am ratat) ... In esenta este o comedie intunecata despre haosul si violenta ca si consecinte firesti ale decaderii oricarui tip de contract social... Firul filmului este unul tampit iar personajele sunt burlesti ... femeia trecuta care cauta sa-si imbunatateasca moaca prin operatii estetice (foarte tare Frances pe acest rol), nataraul de la sala (Pitt ii da viata foarte bine acestui specimen caraghios - freza ie bestiala), ratatul care vrea sa se razbune, femeia puternica si eleganta (Tilda) care-si trage un amant idiot si speriat de bombe (Cloney)... Habar n-am cum sa-l cataloghez , dar l-as revedea cu bucurie oricand... Si-acum ma duc sa caut Fargo...
benjamin button
Am tendinta sa incep inflacarat review-ul meu dar... mi se taie cum ma apuc de scris... Este un film emotzionant, bine facut (same Director ca la "Fight Club" si "Seven"!!! ). Imaginea este foarte frumoasa, atmosfera croita perfect, povestea te captiveaza ... Habar n-am unde s-a gresit de mi-a parut la un moment dat lungiiiita ca o piftie. Nu mi-au placut momentele in care baba Cate tragea sa moara ... prea multeee si prea la fel... Accentul pe batranetea personajului rezumandu-se partea cu tineretea doar la cateva cadre cu Brad pe motocicleta cu ochelari Ray-Ban... Misto, nu zic dar.... As fi preferat sa puna accentul pe ce inseamna cu adevarat tineretea ... adica Benjamin sa povesteasca cu artificii ce mare minune este ca din batran sa devii tanar... Ma rog... O sa bag si un citat care mi-a placut :
Nu exista limita de timp,
Incepe cand vrei tu.
Te poti schimba sau poti ramane la fel.
Nu exista reguli pentru asa ceva.
Putem profita din plin
sau putem pierde totul.
Sper ca tu sa profiti din plin.
Sper sa vezi lucruri care
sa te surprinda
Sper sa simti lucruri pe care
nu le-ai mai simtit niciodata
Sper sa intalnesti oameni
cu un punct de vedere diferit.
Sper sa duci o viata
de care sa te mandresti.
Si daca nu,
sper sa ai puterea... s-o iei de ala capat.
vcb
Mi-ar placea sa pot descrie in cuvinte tot ce a declansat in mine Woody cu filmul acesta... Citisem diverse pareri ale "cunoscatorilor" care spuneau ca-i slab, o auzisem pe Irina Nistor ca-i nominalizat nu stiu unde si... am purces la descarcat. Prea putine filme ma agata din primele minute... Asta m-a luat cu... avionu' ;-). Imaginea este impecabila, totul este aranjat special ca sa-ti ia mintile... o vad pe Scarlett ( de obicei suficient cat sa vreau sa vad un film) si o alta tanara actrita de o fragilitate-finete-candoare foarte misto... Dupa care apare el... :-)) BONUSUL meu... Cristina (Scarlett) il remarca intr-un colt... "-Cine e cel in camasa rosie?" (camera smekere... nu ni-l arata) incepe o poveste despre el, ceva cu dragoste si cu scandal... si tot nu-l vedem... ne pune pe jar ca intr-un final sa ne omoare definitiv... : Javier Bardem in rolul pe care i-l intuisem tooot timpul de cand l-am vazut in No Country for Old Man si in Goya's Ghost si in Mar Adentro si in... Love in the time of cholera... Am stiut ca e asa... am intuit stilul si energia si ... miezul de a juca asa ceva... M-a omorat sinceritatea , seninatatea, jemenfichism-ul personajului care putea parea (pt gospodine) un Don Juan lipsit de scrupule Stiu... stiu ca de fapt, maestria e a regizorului , a felului cum el construieste gandul si miscarea imediat urmatoare... Woody te manipuleaza , te duce in locuri in care nu gandesti, intoarce situatiile, te incanta ca apoi sa faca la loc comanda... Vivisectie... (Bine zis!!!) Penelope are un rol de zile mari aici... Nu pot sa nu remarc cu placere , oricat de mult mi-ar placea Scarlett, ca aparitia Penelopei a eclipsat-o fara drept de apel... Si nu, nu-i complicitatea varstei (sic!) ci omagii pt ceea ce emana... viata, nerv, fronda, haos...O iubesc... cred... dar e pe locul 2, dupa Javier... Nah! uite ce mi-a facut Mr. Allen!
coen brothers
Crima este unul dintre cele mai puternice motoare dramaturgice inventate vreodata de om. Coenii știu acest lucru foarte bine. in cazul lor, crima este un pretext, pentru a explora omul in cele mai variate ipostaze, nu doar in cea de animal cu citeva instincte primare.
La mijloc este o chestiune de aranjare a accentelor, densitate a materialului uman si ambiental portretizat si nu in ultimul rind a unui sistem echilibrat de valori. Studiile de filosofie pot ajuta mult aici (ele in nici un caz nu ofera o garantie a unii viziuni juste).
Pentru a ințelege mai bine cinematografia celor doi, trebuie mai intii ințeles locul de unde vin aceștia - America. Din pacate, geografia cinematografica este un obiect foarte prost ințeles de majoritatea oamenilor, care prefera sa vada lucrurile in alb (noi) si negru (ei), intelectuali cu aspirații (europeni) si americani sau drame si comedii. Nimic mai fals, desigur. Filmele fraților Coen sint filme ale spațiului de mijloc, aflat intre cer și infernul de desubt, cu picioarele ferm pe pamint. Indiferent cine ar fi personajele și ce traiectorie au acestea de pe ecran, filmele fraților poarta ștampila claritatații și a unui echilibru regizoral tot mai rar intilnite. Dintre regizorii buni, puțini pot trata lucrurile in serios, fara sa provoace dureri de cap sau de stomac spectatorului. Coenii poseda aceasta rara calitate. Luciditatea lor combina emoția poveștilor puternice cu detașarea unui ochi ințelept. O arta practic pierduta in Europa copleșita de nevroza, dar pastrata vie dincolo de Ocean.
Criticii chițibușari remarca textura criminala pe care se țese acțiunea majoritații filmelor semnate de Joel și Ethan Coen. Crimele au inceput in "Blood simple" (intotdeauna opera de inceput conține ADN-ul intregii cariere), un film despre pacatele omenești, scaldat in singe. Made in Texas, 1984. Au continuat cu mult rafinament in "Miller's crossing", film care ramine pentru mine un imn al inteligenței umane și au culminat in "Fargo", film pe care l-am vazut de unul singur și din pacate nu am avut cu cine sa discut efectul teribil pe care l-a produs asupra mea. "Fargo" ramine a fi o capodopera a puritații stilistice cinematografice. Este asemeni unei gravuri japoneze cu personaje luate dintr-o provincie a Americii contemporane. O țara care se schimba spre rau. Acest proces este fixat in ultimul film semnat Coen, "No country for old men". Daca in toate filmele precedente crimele aveau o "motivație" (bani, gelozie, tradare), aici intilnim un tip nou de criminal pentru Coeni. Interpretat bestial de Javer Bardem, asasinul din "No country for old men" iși incepe crimele din cauza banilor (desigur) dar pe unde trece omoara și fara motiv. Mecanic. Metodic.
Acest personaj-premiera pentru filmele fraților traseaza o linie de demarcație intre crima cinematografica de "școala veche" și cea de ultima ora. Sint sigur ca eroul lui Bardem reprezinta un moment de cotitura pentru intreaga creație coeniana. Ajungind aici, dupa ce au parcurs toata calea - de la real la absurd, cei doi frați vor simți nevoia unei reevaluari a atitudinii fața de "filmul negru", atit de important in propria filmografie. Este ca și cum ai parcurge drumul de la pictura figurativa la cea abstracta - odata ajuns la capat, te intrebi incotro vei merge mai departe? Nu este o intrebare simpla aceasta, mai ales cind ești in floarea virstei, cu puțin peste 20 de ani de cariera și in topul celor mai buni regizori ai planetei.
Nu este de mirare ca dupa acest film frații au luat o "pauza" de cel puțin cinci (sic!) comedii. Celalalt gen de rezistența a lor.
Plinsul, pe de o parte, risul, pe de alta. Coenii nu ar fi cei care sint, daca nu ar exista comedia. Alți mari regizori s-au descurcat și se descurca de minune și fara comedie. in special, cei europeni - noi sau vechi, batrini sau tineri. Recunosc ca mi-e și frica sa ma gindesc cum ar arata peisajul cinematografic, daca acesta ar fi populat doar de regizori europeni. Din fericire, pentru noi, spectatorii, frații Coen fac și comedii. "Barton Fink" (la limita cu drama), "The Hudsucker Proxy", "O Brother, Where Art Thou?" și desigur "The Big Lebowski". Acesta din urma, o referința absoluta pentru genul comediei din toate timpurile. in urmatorii 2 ani, probabil, vor urma inca cinci comedii. Dintre acestea "Burn After Reading", cu premiera in septembrie, va avea o distribuție aleasa pe sprinceana ( George Clooney, John Malkovich, Frances McDormand) regizata superlativ, ca de obicei. Cu Pitt in rol de instructor de fitness cam idiot și Malkovich in rol de agent CIA pensionat și maniacal.
Frații Coen fac parte din acei autori de film care orice ar face, oricum ii vor incinta pe cinefili. Exista in ei un "șifru" care bucura spectatorii de fiecare data cind e vorba despre un nou film semnat de cei doi. Magie, cunoașterea profunda a regulilor meseriei, grija pentru detalii și umanism. Plus inca ceva. Orice ar face frații, vor face bine.
P.S. Am scris acest text, contrar regulilor, de la persoana intiia. Este acesta un fel de a-mi exprima simpatia și recunoștința fața de cei doi frați melancolici care (mi-)au facut atitea filme minunate.
paris, clapish...
Este adevarat ca avem o viziune negativa despre Paris si despre parizieni. Primim foarte repede o conotatie de snobi, pretentiosi, burghezi sau dezagreabili si in plus cu o latura certareata care nu este tocmai falsa. Parizienii au o latura de „niciodata multumit”. Este de asemenea si o caracteristica a francezilor in general: eroul francez dupa modelul lui Gabin sau lui Delon, sau chiar personajele Céline, Léo Malet sau Tardi. In cazul lor, parizianul este certaret, este aprig, nu este prost sau este revoltat… Exista de asemenea ceva frumos si destul de sanatos in aceasta atitudine. Paris este un oras al spleen-ului. Exista o melancolie care, in mod bizar, tine de viata, de reactie si nu de resemnare. Marile ore ale orasului Paris sunt Revolutia din 1789, Comuna, Eliberarea, Mai 68… Paris este cunoscut pentru momentele sale de nebunie sanatoasa. Am auzit de asemenea spunandu-se: „Paris nu mai este la moda” sau „Paris este un oras mort”, dar eu cred ca nu este adevarat acest lucru. Dupa episodul cu Jocurile Olimpice de la Londra, a avut loc o intreaga serie de semnale care tindeau sa arate ca Paris nu mai era la moda sau nu mai era „capitala”. Ca reactie la aceasta am vrut sa vorbesc despre Paris in zilele noastre, intr-o epoca poate mai banala. Ma gandeam chiar sa dau titlul „Portret efemer al unui oras etern”.
magnolia
Mi-a placut!!! Tom Cruise joaca excelent... marele guru al sexului...tare faza cu "Seduce and destroy" dar nu stiam c-o sa dureze 3 ore!!! o gramada de existentze zdruncinate serios. Faza in care fiecare in parte fredoneaza cantecul (chiar si muribundul) este geniala. Ca si ploaia cu batracieni cu iz de Apocalipsa... Un joc de televiziune le impleteste destinele... coincidentze bizare, droguri, moarte, nefericire... si toate astea intr-o singura zi... cea mai trista poveste mi s-a parut a aluia cu ochelarii caraghioshi... fostul copil-vedeta ajuns un depozit ambulant de dragoste nedaruita, un ratat... Iar regretele... m-au deprimat rau... Regrete, sentimente de vinovatzie, sentimentu' ratarii, al traitului in zadar... noroc ca nu-i decat un joc viatza asta... da ce folos ca stii... In rest, l-am intzeles p-ala de a fugit cand nevasta-sa avea cancer... Reprobabil? de pus la zid? lasitate? tre' sa treci prin niste kestii ca sa intzelegi asta perfect... Cred ca intrand pe bune in papucii unora itzi dai seama cum cad multe precepte ale moralei si eticii ... se duc naibii ... ie usor sa pui in rama, sa categorisesti... gran torino
Rolul din Gran Torino este ultimul rol al lui Eastwood... situat undeva intre "ramas bun" si "hai siktir!". In primul rand este despre faptul ca in viata intalnim uneori persoane care ne marcheaza atat de puternic prin gesturi, prezenta, atitudine, incat dupa aceea nimic nu mai este la fel... In al doilea rand, Gran Torino ie o recapitulare a 45 de ani de film... e aproape o parodie... Adica se autoparodiaza: durul imbatranit nu are nimic degradant in el pt. ca inca pare capabil sa-i bage p-aia in spital daca-i calca peluza. Nenea asta e o legenda... Foloseste si aici privirea aia chiorash si grimasa care l-au facut celebru . Ca si in alt film al lui, "Dirty Harry", el porneste sa se bata de unul singur cu golanii cartierului, desi stie ca e pe teren minat. Acum insa, nu mai foloseste un Smith & Wesson ci, la 78 de ani e atat de aproape de conditzia de zeu ca e suficient sa-si ocheasca adversarul cu degetul... este... UBER-Eastwood! Daca alt regizor ar fi folosit rahaturi precum: catzelul indurerat de moartea stapanului, eroul care moare in pozitzia crucificatului, baiatu' deposedat de unelte de catre bandele de cartier, m-ar fi lasat rece. Dar Eastwood isi permite sa n-aiba rusine ... Io una-i dau voie... pt. ca mie mi-a placut.
wrestler
L-am tot amanat pt ca nu ma asteptam la nimic bun de la ce a devenit Rourke... O namila platinata cu vesta de piele, bautor de butoaie de bere. Filmul asta m-a facut insa sa-l reabilitez in capul meu definitiv pe Mikey Rourke... si sa inteleg genul si viata acelor marginali... a acelor luptatori kitchosi care pana acum imi starneau repulsie si nedumerire... Meciurile de wrestling or fi ele trucate, dar chestia asta, live cere rafinament, finetze... luptatorii trebuie sa-si faca unii altora suficient de mult rau incat sa nu jigneasca publicul...
aici Rourke este batran si hartanit, traieste intr-o baraca a carei chirie n-o poate plati, isi duce viata prin baruri ieftine... Ei bine, total neasteptat, Rourke da personajului o dulceatza aparte...ii da blandetze, gentiletze... te mangaie cu prezentza... chiar daca haraie si respira greu...
Iata ce numesc eu neorealism american cinstit... oricate tapete, carpete de prost gust ar aparea... mizerie, lipsa de perspectiva... totul arata, miroase, suna autentic... Este atat de bun incat am plans pe bune...
aici Rourke este batran si hartanit, traieste intr-o baraca a carei chirie n-o poate plati, isi duce viata prin baruri ieftine... Ei bine, total neasteptat, Rourke da personajului o dulceatza aparte...ii da blandetze, gentiletze... te mangaie cu prezentza... chiar daca haraie si respira greu...
Iata ce numesc eu neorealism american cinstit... oricate tapete, carpete de prost gust ar aparea... mizerie, lipsa de perspectiva... totul arata, miroase, suna autentic... Este atat de bun incat am plans pe bune...
entre les murs
Manata de iubirea mea pt. cinema-ul francez am ales azi, a doua zi de Craciun, sa vad "Entre les murs", un film despre care auzisem ca este un pic cam lung, un pic didactic , un pic "tezist"...
Un film care n-are neaparat o intriga ci doar te face martor la franturi din viata unui profesor de franceza la orele lui dintr-o scoala din suburbiile Parisului. Un film realist, filmat "din mana", care m-a facut sa cred cu adevarat ca am fost in clasa aceea de liceu, ca am participat la ora aia de franceza printre elevi de toate rasele... Un film fara efecte, realizat numai din trairi umane.
Un film care arata cum in Franta, toleranta este impinsa intr-atat incat cei ce se supun regulilor au dreptul sa le schimbe... Copiii aia, in numele democratiei, ajung sa schimbe limba tarii gazda!!!
Foarte autentica scena cu mama elevului din Mali. Dialogul in dialect are un farmec exotic si perfect "de-acolo".
Foarte interesant unghiul din care se arata ca profesorii din cancelarie au defecte asemanatoare emigranilor de la clasa lui monsieur Marin.
Foarte adanc momentul in care cea mai antipatica, urata si rebela eleva din clasa ii spune profului ca ea este exemplu viu de om care n-a invatat nimic in cele 9 luni de scoala dar releva intr-o doara ca a citit , totusi, o carte care i s-a parut de rahat. ce carte? "Republica" Profu' e siderat : Republica lui Platon??? Ei, da! Iar concluziile sunt foarte misto. Naive si misto.
Foarte miscatoare imaginea de final cu clasa goala, cu scaune rasturnate si rasetele copiilor ce se aud din curte.
Mi-a placut!
Un film care n-are neaparat o intriga ci doar te face martor la franturi din viata unui profesor de franceza la orele lui dintr-o scoala din suburbiile Parisului. Un film realist, filmat "din mana", care m-a facut sa cred cu adevarat ca am fost in clasa aceea de liceu, ca am participat la ora aia de franceza printre elevi de toate rasele... Un film fara efecte, realizat numai din trairi umane.
Un film care arata cum in Franta, toleranta este impinsa intr-atat incat cei ce se supun regulilor au dreptul sa le schimbe... Copiii aia, in numele democratiei, ajung sa schimbe limba tarii gazda!!!
Foarte autentica scena cu mama elevului din Mali. Dialogul in dialect are un farmec exotic si perfect "de-acolo".
Foarte interesant unghiul din care se arata ca profesorii din cancelarie au defecte asemanatoare emigranilor de la clasa lui monsieur Marin.
Foarte adanc momentul in care cea mai antipatica, urata si rebela eleva din clasa ii spune profului ca ea este exemplu viu de om care n-a invatat nimic in cele 9 luni de scoala dar releva intr-o doara ca a citit , totusi, o carte care i s-a parut de rahat. ce carte? "Republica" Profu' e siderat : Republica lui Platon??? Ei, da! Iar concluziile sunt foarte misto. Naive si misto.
Foarte miscatoare imaginea de final cu clasa goala, cu scaune rasturnate si rasetele copiilor ce se aud din curte.
Mi-a placut!
bush soul
Samanii deosebesc mai multe suflete care locuiesc simultan in om, suflete corporale (cele care se manifesta in starea de veghe si confera trupului viatza si constiintza) si suflete libere (care se manifesta in stare de inconstientza, la moarte etc.). "Sufletul de jungla" (bush-soul), spre exemplu, reprezinta forma "eterala" pe care o ia omul (in primul rind samanul) in stare de transa, identificîndu-se animalului totemic, intre aceste suflete, un rol important il are "sufletul de vis", forma pe care personalitatea omului o ia in timpul somnului. In transa onirica omul se dedubleaza, eliberind din trup sufletul de vis, care are posibilitatea de a calatori fara limitarile fizice ale lumii concrete. Somnul este, din acest punct de vedere, echivalent transelor provocate de plantele halucinogene, permitzand omului accesul la planuri paralele ale realitatzii. In samanismul modern, cum este cel descris de Carlos Castaneda, se vorbeste chiar de o "arta de a visa" (art of dreaming), care consta intr-o serie de exercitzii (spre exemplu, a-tzi propune sa-tzi vezi mana si corpul in vis) - un fel de a-tzi controla visul Prin vis pot fi explorate "realitatzile separate" care ne inconjoara lumea.
Grecii distingeau doua forme de vise, vise adevarate, care ies din Hades pe poarta de corn, si vise inselatoare, care ies pe poarta de fildesh. Daca unele mijlocesc omului o cunoastere adevarata, aducandu-l in contact cu fiintze supranaturale (suflete ale mortzilor, zei, creaturi monstruoase ale noptzii) , celelalte sunt simple halucinatzii nocturne, fara valoare cognitiva...
Tibetanii folosesc astralizarea ca un mod de evolutie. Chiar daca ei nu prezinta realitatea astrala atat de terifiant cum deduci ca este din experinetele si relatarile lui Castaneda, si ei insista asupra cresterii puterii personale, asupra vitalitatii, a puritatii sufletesti.
"Faptele bune te protejeaza" spun adesea la o astfel de intalnire... Obisnuinta de a face bine, iti reconfigureaza structura asa cum este ea in cer, in lumile subtile, in asa fel incat la reintalnirea cu sine nu te vei mai speria de cum arati si nici nu-ti vei reproduce lumea terifianta care ti-a patat actiunile, ci vei trai efectul faptelor tale bune, iti vei schimba directia de orientare, vei observa, concret, ca viata ta se indreapta spre o alta directie.... nu altceva, nu onoruri, nu aplauze, nici macar multumirile venite din partea celor care au beneficiat, doar tu cu ceea ce este al tau.
Revenind la vis... mi se pare straniu felul in care crestinismul il satanizeaza... desi in Vechiul Testament sunt mentzionatzi mai multzi profetzi , Avraam, lacob, losif, Ghedeon, Solomon, Daniel etc. care au avut revelatzii in vis. Conform crestinismului, visele sunt considerate manifestari diabolice, menite sa-l induca pe om in eroare si pacat. Sfantul Pavel spune : Omnes dii gentium daemonia (Zeii popoarelor sunt diavoli) si atunci, concluzia logica a fost aceea ca toate tehnicile care permiteau preotilor pagani sa intre in contact cu zeii sunt forme de pact cu diavolul. Filocalia musteste de patzanii ale crestinilor ispititzi in vis de cel viclean... pentru "a incita in ei orgoliul luciferic al prestiintzei"...
Grecii distingeau doua forme de vise, vise adevarate, care ies din Hades pe poarta de corn, si vise inselatoare, care ies pe poarta de fildesh. Daca unele mijlocesc omului o cunoastere adevarata, aducandu-l in contact cu fiintze supranaturale (suflete ale mortzilor, zei, creaturi monstruoase ale noptzii) , celelalte sunt simple halucinatzii nocturne, fara valoare cognitiva...
Tibetanii folosesc astralizarea ca un mod de evolutie. Chiar daca ei nu prezinta realitatea astrala atat de terifiant cum deduci ca este din experinetele si relatarile lui Castaneda, si ei insista asupra cresterii puterii personale, asupra vitalitatii, a puritatii sufletesti.
"Faptele bune te protejeaza" spun adesea la o astfel de intalnire... Obisnuinta de a face bine, iti reconfigureaza structura asa cum este ea in cer, in lumile subtile, in asa fel incat la reintalnirea cu sine nu te vei mai speria de cum arati si nici nu-ti vei reproduce lumea terifianta care ti-a patat actiunile, ci vei trai efectul faptelor tale bune, iti vei schimba directia de orientare, vei observa, concret, ca viata ta se indreapta spre o alta directie.... nu altceva, nu onoruri, nu aplauze, nici macar multumirile venite din partea celor care au beneficiat, doar tu cu ceea ce este al tau.
Revenind la vis... mi se pare straniu felul in care crestinismul il satanizeaza... desi in Vechiul Testament sunt mentzionatzi mai multzi profetzi , Avraam, lacob, losif, Ghedeon, Solomon, Daniel etc. care au avut revelatzii in vis. Conform crestinismului, visele sunt considerate manifestari diabolice, menite sa-l induca pe om in eroare si pacat. Sfantul Pavel spune : Omnes dii gentium daemonia (Zeii popoarelor sunt diavoli) si atunci, concluzia logica a fost aceea ca toate tehnicile care permiteau preotilor pagani sa intre in contact cu zeii sunt forme de pact cu diavolul. Filocalia musteste de patzanii ale crestinilor ispititzi in vis de cel viclean... pentru "a incita in ei orgoliul luciferic al prestiintzei"...
castaneda
Carlito catre Don Juan:
" si ce te faci, Don Juan, daca undeva , pe drumul tau , te asteapta , foarte bine ascuns, un lunetist de elita ? Pot vrajitorii sa se fereasca si de un glontz bine tintit ?"
Don Juan a facut o fatza mirata , s-a gandit indelung , si a intrebat :
"Un lunetist de elita zici ?"
"Da."
"Cu o pushka de mare precizie ?"
"Da."
"si la pushka aia cu o luneta excelenta ?"
"da."
""Ei bine , daca un lunetist de elita ma asteapta sa ma impuste , si are o pushka excelenta si o luneta de mare precizie....nu ma duc pe acolo in ziua aia ..."
" si ce te faci, Don Juan, daca undeva , pe drumul tau , te asteapta , foarte bine ascuns, un lunetist de elita ? Pot vrajitorii sa se fereasca si de un glontz bine tintit ?"
Don Juan a facut o fatza mirata , s-a gandit indelung , si a intrebat :
"Un lunetist de elita zici ?"
"Da."
"Cu o pushka de mare precizie ?"
"Da."
"si la pushka aia cu o luneta excelenta ?"
"da."
""Ei bine , daca un lunetist de elita ma asteapta sa ma impuste , si are o pushka excelenta si o luneta de mare precizie....nu ma duc pe acolo in ziua aia ..."
dublul
dublul? de multe ori in viatza m-am intrebat care-i treaba cu acest... dublu... n-am sa uit momentele, dese din copilarie in care ma retrageam intr-un coltz, dupa sifonier si ma intrebam firesc, fara teama, cine sunt eu? si nu superficial... intrebarea mea era adanca... Cu timpul, nu pt. ca m-am prins cine sunt ci pentru ca m-a luat valul... am uitat de intrebarea asta si de problema pe care-o aveam... Doar uneori... in oglinda... surprindeam altceva decat o oglindire.. anumite curente spun ca dublul asta ar fi ... ceva care se intrupeaza odata cu fiecare om si incearca pe cat posibil sa-l traga indarat...
uite ce spune B.C.J. Livegoed in “Omul pe prag”:
La ora actuala, o fiinta elementara vine sa se alature omului cu catva timp inainte de nastre. Ea se leaga de “instrumentul” corporal si patrunde in el la fel cu sufletul si spiritul omenesc insusi.
Aceasta entitate este in legatura cu fortele infranaturale ale electricitatii si magnetismului. Ea poarta responsabilitatea fenomenelor electrice din noi, precum si a altor fenomene similare. Corpul nostru eteric lucreaza cu fortele vitale din natura. Aceasta umbra a corpului eteric asociaza fiecarui proces eteric procese electrochimice paralele...
O entitate legata de noi inca dinainte de nastere si care trebuie sa ne paraseasca inainte de moarte ? Ce rol are? Suntem prieteni? Suntem doi poli?
"Dualiasmul din om nu este o diviziune intre minte si corp, ci intre corpul care adaposteste mintea sau eul si dublul, care este receptaculul energiei noastre de baza. Inainte de nastere nu exista aceasta dualitate, dar din momentul nasterii cele doua parti sunt separate de forta de atractie a intentiei omenirii. Una din parti se dirijeaza catre exterior, devenind corpul fizic, cealalta spre interior, devenind dublul nostru.
In momentul mortii, partea cea mai grea, corpul, se intoarce in pamant pt a fi absorbit de acesta; partea usoara, dublul, se libereaza, insa daca nu a fost perfectionat va putea trai experienta libertatii pret doar de o clipa inainte de a fi dispersat in univers.
Daca murim fara a ne fi sters falsul dualism dintre minte si corp, vom muri o moartea comuna. Murim datorita faptului ca posibilitatea de a ne transforma nu face inca parte din conceptia noastra despre viata. Aceasta transformare trebuie sa aiba loc in timpul vietii si reusita acestei sarcini este singurul scop adevarat pe care il poate avea o fiinta umana. Toate celelalte realizari sunt efemere, din moment ce moartea le transforma in neant."
Faptul ca uitam sa ne mai intrebam cine suntem si care este ratiunea existentei noastre nu arata nimic altceva decat ca intentia omenirii are forta de atractie, ne abate de la ceea ce reprezentam ca esenta. Ne ofera o realitate palpabila si noi sfarsim prina a o accepta fara a mai pune intrebari. Si totusi, paradoxal, aceasta este si salvarea noastra....este ciclul prin care trebuie sa trecem inainte de a reveni la esente, fortificati.
uite ce spune B.C.J. Livegoed in “Omul pe prag”:
La ora actuala, o fiinta elementara vine sa se alature omului cu catva timp inainte de nastre. Ea se leaga de “instrumentul” corporal si patrunde in el la fel cu sufletul si spiritul omenesc insusi.
Aceasta entitate este in legatura cu fortele infranaturale ale electricitatii si magnetismului. Ea poarta responsabilitatea fenomenelor electrice din noi, precum si a altor fenomene similare. Corpul nostru eteric lucreaza cu fortele vitale din natura. Aceasta umbra a corpului eteric asociaza fiecarui proces eteric procese electrochimice paralele...
O entitate legata de noi inca dinainte de nastere si care trebuie sa ne paraseasca inainte de moarte ? Ce rol are? Suntem prieteni? Suntem doi poli?
"Dualiasmul din om nu este o diviziune intre minte si corp, ci intre corpul care adaposteste mintea sau eul si dublul, care este receptaculul energiei noastre de baza. Inainte de nastere nu exista aceasta dualitate, dar din momentul nasterii cele doua parti sunt separate de forta de atractie a intentiei omenirii. Una din parti se dirijeaza catre exterior, devenind corpul fizic, cealalta spre interior, devenind dublul nostru.
In momentul mortii, partea cea mai grea, corpul, se intoarce in pamant pt a fi absorbit de acesta; partea usoara, dublul, se libereaza, insa daca nu a fost perfectionat va putea trai experienta libertatii pret doar de o clipa inainte de a fi dispersat in univers.
Daca murim fara a ne fi sters falsul dualism dintre minte si corp, vom muri o moartea comuna. Murim datorita faptului ca posibilitatea de a ne transforma nu face inca parte din conceptia noastra despre viata. Aceasta transformare trebuie sa aiba loc in timpul vietii si reusita acestei sarcini este singurul scop adevarat pe care il poate avea o fiinta umana. Toate celelalte realizari sunt efemere, din moment ce moartea le transforma in neant."
Faptul ca uitam sa ne mai intrebam cine suntem si care este ratiunea existentei noastre nu arata nimic altceva decat ca intentia omenirii are forta de atractie, ne abate de la ceea ce reprezentam ca esenta. Ne ofera o realitate palpabila si noi sfarsim prina a o accepta fara a mai pune intrebari. Si totusi, paradoxal, aceasta este si salvarea noastra....este ciclul prin care trebuie sa trecem inainte de a reveni la esente, fortificati.
eliade
Pentru un tanar, bilanturile sunt umiliri. Ce ne mai leaga acum de tot sirul zilelor si noptilor scurse in acelasi ritm meschin, cu aceleasi nelinisti mediocre, cu aceleasi dureri si aceleasi desfatari? Ce s-a petrecut vrednic de tinut in seama pentru noi, tinerii?
[...]Am fost toti mediocri, ingamfati, de o jalnica veselie. [...]
Trebuie sa intelegem cu totii ca nimic nu se poate crea fara dureri, fara cumplite renuntari, fara sobra seriozitate. Parintii si fratii nostri s-au temut de seriozitate… Vietuieste acum vreun tanar care sa le invidieze soarta?
Hotarati-va si meditati asupra singurei opere pe care suntem datori s-o cream: constiinta, personalitatea. Opera ce nu se implineste cu zambete, cu nostalgii, cu filosofie de five of clock, cu misticism feminizat. Opera cu nesfirsit purgatoriu de patimi mediocre. Cristal luminat in pestera de izvoare repezi, de paraiele culese din experiente.
Personalitatea se lumineaza in sufletele celor bogati in ciocniri, in nelinisti, in sinteze precipitate si mereu depasite. Iata care trebuie sa fie gandul nostru in acest ultim an pe care il mai avem de trait: sa cautam experientele, sa le intesificam, sa le desciplinam in asa fel incit nici un strop sa nu se piarda. Sa fim mereu noi – si totul sa fie al nostru.
Daca uiti, te ratacesti. [...] Ceea ce indienii numesc maya - termen pe care l-as putea traduce prin irealitatea imediata. Ati inteles la ce fac aluzie: la intamplari, la evenimente, la intalniri fortuite, la ceea ce, aparent, ar putea sa nu aiba nici o semnificatie. Zic aparent. Dar daca aparenta asta e numai o cursa pe care ne-o intinde maya, vrajitoarea cosmica, materia in devenire? [...]
Ni se intampla, fiecaruia din noi, fel de fel de intamplari, dar, din nefericire, le uitam. Iar cand nu le uitam, nu stim sa le recunoastem.
Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.
Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun. Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel. Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.
Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti.
Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic.
Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el.
Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui.
Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.
[...]Am fost toti mediocri, ingamfati, de o jalnica veselie. [...]
Trebuie sa intelegem cu totii ca nimic nu se poate crea fara dureri, fara cumplite renuntari, fara sobra seriozitate. Parintii si fratii nostri s-au temut de seriozitate… Vietuieste acum vreun tanar care sa le invidieze soarta?
Hotarati-va si meditati asupra singurei opere pe care suntem datori s-o cream: constiinta, personalitatea. Opera ce nu se implineste cu zambete, cu nostalgii, cu filosofie de five of clock, cu misticism feminizat. Opera cu nesfirsit purgatoriu de patimi mediocre. Cristal luminat in pestera de izvoare repezi, de paraiele culese din experiente.
Personalitatea se lumineaza in sufletele celor bogati in ciocniri, in nelinisti, in sinteze precipitate si mereu depasite. Iata care trebuie sa fie gandul nostru in acest ultim an pe care il mai avem de trait: sa cautam experientele, sa le intesificam, sa le desciplinam in asa fel incit nici un strop sa nu se piarda. Sa fim mereu noi – si totul sa fie al nostru.
Daca uiti, te ratacesti. [...] Ceea ce indienii numesc maya - termen pe care l-as putea traduce prin irealitatea imediata. Ati inteles la ce fac aluzie: la intamplari, la evenimente, la intalniri fortuite, la ceea ce, aparent, ar putea sa nu aiba nici o semnificatie. Zic aparent. Dar daca aparenta asta e numai o cursa pe care ne-o intinde maya, vrajitoarea cosmica, materia in devenire? [...]
Ni se intampla, fiecaruia din noi, fel de fel de intamplari, dar, din nefericire, le uitam. Iar cand nu le uitam, nu stim sa le recunoastem.
Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.
Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun. Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel. Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.
Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti.
Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.
O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic.
Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el.
Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui.
Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.
Teddy de J.D. Salinger
–Il cunoasteti pe Adam? Intreba Teddy.
–Pe cine?
–Pe Adam. Din Biblie.
Nicholson zambi.
–Nu personal, spuse el sec.
[..]
–O.K., spuse Teddy. Statea din nou lungit in sezlong, dar fata ii era intoarsa spre Nicholson. Stiti marul acela din Biblie pe care l-ar fi mancat Adam in gradina raiului. Stiti ce era in mar? Logica. Logica si fleacuri intelectuale.Asta-i tot ce era in el. Asa ca – acesta este punctul meu de vedere –, daca vrei sa vezi lucrurile asa cum sunt in realitate, ceea ce trebuie sa faci este sa vomiti marul. Vreau sa zic, daca-l vomitati, n-o sa va mai bateti capul cu trunchiuri de copac sau mai stiu eu ce. N-o sa mai vedeti tot timpul lucrurile sfarsindu-se undeva. [...] Nenoricirea e ca majoritatea oamenilor refuza sa vada lucrurile asa cum sunt. Nici macar nu vor sa se opreasca din a se naste si a muri tot timpul. Tin neaparat sa vada mereu trupuri noi, in loc sa se opreasca si sa ramana alaturi de Dumnezeu, acolo unde intr-adevar sunt fericiti. Reflecta o clipa. In viata mea n-am vazut o asemenea sleahta de mancatori de mere, spuse apoi si clatina din cap.
zen-isme
'antreneaza-ti mintea cat de mult potzi. Bucura-te de ce-tzi aduc simtzurile"..
CLIPA! e divina, dar ne comportam de parca n-ar fi..
Asculta-tzi muzica interioara..
Rezoneaza, nu trai intr-o cheie minora..
Poate ca lucrurile nu sunt ce par a fi.. dar probabil ca nu sunt nici altceva..
Un lucru nu poate fi comparat decat cu el insushi..
Ai grija de ACUM, de fiecare clipa, iar restul timpului va avea singur grija de sine..
Cand itzi faci o cana de ceai, gandeste-te doar loa cana ta de ceai..
Spatziul gol din interiorul unui vas este cel ce-i da utilitate acestuia
Sa privesti lumea cu o privire vesnic proaspata
*********
Un maestru si invatzacelul lui mergeau pe o carare. In mijlocul cararii.. un melc. Invatzacelul ia melcul din drum si-l pune la loc ferit in iarba.
- Total gresit ce ai facut!!! zise maestrul..
- Dece?
- Nu ai voie sa intervii in karma lui !!!
Invatzacelul se intoarce, ia melcul si-l pune inapoi in drum..
- Ntz, ntz.. zice maestrul. Acum faci aceeashi greseala!!!!
simone de beauvoir
Cate ceva din Al doilea sex de Simone de Beauvoir
• FEMININUL – asociat in dihotomiile traditionale cu haosul, raul, intunericul
• Evreii spun in rugaciune dimineata: “Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Stapanul nostru, si Stapanul Tuturor Lumilor pentru ca nu m-a facut femeie”, iar evreicele zic: “ Binecuvantat fie Dumnezeu pt ca m-a creat dupa vointza sa”.
• “Americanul alb, nu-i permite negrului sa ocupe alt rang decat acela de lustragiu; si de aici trage concluzia ca negrul nu e bun decat la lustruit pantofii”. G.Bernard-Shaw
• Cand un individ sau un grup de indivizi este mentzinut in stare de inferioritate, adevarul e ca ESTE inferior.
• Nimeni nu este mai arogant fatza de femei, mai agresiv si mai dispretzuitor ca un barbat nesigur, nelinistit de virilitatea sa.
• Fiecare argument isi chiama contraargumentul si adeseori ambele sunt false. Daca doresti sa incerci sa vezi limpede trebuie sa iesi din fagasele prea batatorite.
• Cuvantul “femela” (peiorativ) suna ca o insulta pe cand barbatul e mandru de apelativul “mascul”
• Exista in viatza doua miscari care se conjuga: viatza nu se mentzine decat depasindu-se; ea nu se depaseste decat cu conditia de a se mentzine.
• Corpul fiind instrumentul prin care captam lumea, lumea se prezinta diferit, in functzie de felul in care ea este captata
• Inconstientul colectiv ii furnizeaza omului imagini gata facute si un symbolism universal. El explica analogiile din vise, din actele ratate, deliruri, alegorii si destine umane.
• Din punct de vedere biologic, cele doua trasaturi esentziale care caracterizeaza femeia sunt: priza asupra lumii este mai mica decat a barbatului; este in chip mai strict aservita speciei
• O buna inzestrare nu creaza superioritate decat in perspectiva unei nevoi. A avea mai mult nu e mai bun decat a avea indeajuns.
• Suprimatzi prostituatele si vetzi suprima societatea prin libertinaj – Sf. Augustin
• In Evul Mediu timpuriu domnea o asemenea libertate a moravurilor incat nu era deloc nevoie de femei usoare
• functzia podoabei este metamorfoza femeii in idol. In femeia impodobita natura este prezenta dar captiva, modelata printr-o vointza umana dupa dorintza barbatului.. Iar inclinatzia pt . o frumusetze mai naturala nu este adesea decat o forma inselatoare a sofisticarii. Barbatzii vor ca femeile sa poarte parul unduitor, liber ca ierburile campiei; dar ondularile graului si ale apei pot fi mangaiate atingand parul unei Veronica Lake si nu o coama ciufulita cu adevarat abandonata naturii.
• Femeia supravietzuieste imbratzisarilor barbatului si prin chiar acest lucru ii scapa. Cum si-a deschis bratzele, prada lui redevine straina. Iat-o noua, gata sa fie posedata de un nou amant, intr-un mod la fel de efemer...
• Sila crestinismului fatza de trupul feminin este atat de mare, incat consimte sa-l predestineze pe Dumnezeu unei mortzi rusinoase dar il crutza de murdaria nasterii.
• Mitul Cenusaresei infloreste in tzarile prospere si in America are mai multa fortza ca oriunde pt ca acolo barbatzii sunt stanjenitzi de bogatzia lor. Imperialismul acestei false generozitatzi este redat in Cetatzeanul Kane. Pt. afirmarea propriei lui puteri el alege sa striveasca cu darurile lui o cantareatza obscura. Este clar ca, visandu-se generos, eliberator, mantuitor, barbatul doreste mai mult aservirea femeii caci pt. a trezi Frumoasa din Padurea Adormita... trebuie mai intai ca ea sa... doarma...
• Magia femeii se imprastie, nu se transfigureaza; redusa la conditzia de servitoare nu mai este acea prada neimblanzita in care se intruchipau toate comorile naturii
• Pacatul deschide mai usor portzile cerului decat o virtute ipocrita
• Fiind TOTUL, nu este niciodata tocmai acel CEVA care ar trebui sa fie.
• Locul vulnerabil al lui Achile este tocmai cel de unde l-a tzinut mama lui...
• barbatul ofera activitatea sa , femeia ofera intreaga persoana
• femeile au spiritul mai viu
• La 10 ani fetitza este mai vioaie si mai inteligenta decat fratele ei. La 20 de ani strengarul e un tip spiritual iar tanara fata o idioata stangace care se teme de un paianjen
• BANII, ONORURILE, RANGURILE, PUTEREA, sunt cei mai tristi dintre idoli
• Momentul in care omul isi zareste imaginea in oglinda este cel in care-si afirma identiotatea: eul se f confunda cu aceasta reflectare atat de bine incat nu se formeaza decat alienandu-se
• Baietzelului ii e frica de castrare dar e o frica mai usor de dominat decat teama difuza a fetitzei fatza de interiorul ei
• Eroina blonda si proasta triumfa in toate romanele.
• O lezbiana cauta in cealalta si ravneste moliciunea propriei epiderme. Tendintzele lesbiene nu se disting de delectarea narcisista. Dar cel mai adesea nu reprezinta decat o etapa.
• Un barbat bogat, independent poarta cu el orgoliul si are un aer linistitor.
• Unele fete simt mai concret nevoia unui ghid, a unui stapan
• Barbatul indrageste femeia prada si fuge de zeitza-capcaun
• Numai faptul ca trebuie sa-si ascunda bandajele igienice – o mana deja pe femeie spre minciuna. Machiaje, corsete, sutiene – alte minciuni. Insasi figura devine o masca: pe chip sunt suscitate cu arta expresii spontane
• Idealul fericirii se materializeaza intotdeauna intr-o casa. Ea intruchipeaza permanentza si izolarea de restul lumii
• In loc sa fie indreptata spre scopuri pozitive, gospodina are tot timpul de invins un dusman... Praful… Este o maniheista!
• Sa mearga dupa apa la rau este o adevarata aventura pentru tinerele musulmane
• Lumea nu este un vis de piatra ci facuta dintr-o substantza indoielnica, amenintzata de descompunere
• Lucrurile se strica, este imposibil sa obtzii prin ele permanentza si securitatea
• Femeia este disperata, definitiv smulsa de la sanul matern, pierduta in mijlocul unei lumi in care nimic nu o chiama, parasita intr-un present inghetzat, descopera plictiseala si gustul fad al purei facticitatzi.
• Copilul isi da seama intr-o zi ca tatal sau nu-I decat un individ obisnuit
• Femeia se va face insuportabila in momentul in care va simtzi nevoia cea mai acuta de a seduce
• Copii nu sunt izvor de fericire decat in sanul unei forme echilibrate
• Sotzul blameaza indraznelile care, la o straina, l-ar seduce, si aceasta dezaprobare ucide in el dorintza. El o masoara cu ochii celorlaltzi.
• Este dureros sa gandesti ca femeia, aceasta fiintza relativa, care nu poate trai decat in doi, este mai adesea singura decat barbatul…” Michelet
• In fatza barbatului femeia joaca intotdeauna un rol; minte infatzishand in fatza lui, prin mimica, toaleta, cuvinte gandite dinainte, un personaj imaginar. Aceasta comedie, reclama o tensiune constanta. Lumea masculina e dura si are muchii taioase
• Intre doua prietene atasamentul sensual poate sa se sublimeze intr-un sentimentalism exaltat sau sa se traduca prin mangaieri incerte sau precise- este cazul femeilor din haremuri a caror principala grija este sa-si omoare timpul...
gyuri pascu
"Binele si raul sunt colegii nostri de scoala. La absolvire ne despartzim...
Suntem totzi aceeasi energie. Numai frecventzele ne deosebesc.
Gandul materializat e ceamai palpabila iluzie.
Nu nega ce nu intzelegi caci s-ar putea sa te negi pe tine insutzi.
Este momentul sa trecem de la sintagma la paradigma sau, mai bine zis, de la science-fiction la science-fact.
Durerea este copilul mintzii tale. Iubeste-l...
As vrea sa am stiinta samanului de a vorbi cu ADN-ul primordial..."
hakim jami
Se povesteste in Traditia Maestrilor ca , intrebat odata despre ipocrizie si sinceritate , Jami a raspuns asa : "Ce lucru minunat e sinceritatea si ce lucru ciudat e ipocrizia"
Am cutreierat lumea pana la Mecca si Bagdad si am pus peste tot la incercare purtarea oamenilor .
Cand le-am cerut sa fie cinstiti , oamenii m-au tratat intotdeauna cu respect , fiindca fusesera invatati ca asa vorbesc oamenii buni , precum si ca trebuie sa-si tina privirile jos acestia vorbesc de cinste.
Cand le-am spus sa se fereasca de ipocrizie cu totii au fost de acord cu mine.
Dar ei nu stiau ca atunci cand am spus cuvantul "adevar" , eu stiam ca ei nu stiu ce este adevarul , si ca prin urmare atat ei cat si eu eram deopotriva ipocriti.
Ei nu stiau ca atunci cand le-am spus sa nu fie ipocriti , s-au aratat a fi in realitate ipocriti intrucat nu m-au intrebat cum.Ei nu stiau nici ca eu insumi eram ipocrit de vreme ce le-am spus doar atat , "Nu fiti ipocriti" , caci singure cuvintele nu pot transmite mesajul .
Asadar oamenii m-au respectat atunci cand m-am purtat cu ipocrizie . Fusesera invatati sa o faca.Se stimau pe ei insisi si in acelasi timp gandeau cu ipocrizie ; caci este o ipocrizie sa crezi ca te vei imbunatati doar pentru ca gandesti ca e rau sa fii ipocrit.
Calea duce dincolo: la practica si la intelegerea unde nu mai poate exista ipocrizie , unde sinceritatea exista de la sine si nu ca tel al omului."
Am cutreierat lumea pana la Mecca si Bagdad si am pus peste tot la incercare purtarea oamenilor .
Cand le-am cerut sa fie cinstiti , oamenii m-au tratat intotdeauna cu respect , fiindca fusesera invatati ca asa vorbesc oamenii buni , precum si ca trebuie sa-si tina privirile jos acestia vorbesc de cinste.
Cand le-am spus sa se fereasca de ipocrizie cu totii au fost de acord cu mine.
Dar ei nu stiau ca atunci cand am spus cuvantul "adevar" , eu stiam ca ei nu stiu ce este adevarul , si ca prin urmare atat ei cat si eu eram deopotriva ipocriti.
Ei nu stiau ca atunci cand le-am spus sa nu fie ipocriti , s-au aratat a fi in realitate ipocriti intrucat nu m-au intrebat cum.Ei nu stiau nici ca eu insumi eram ipocrit de vreme ce le-am spus doar atat , "Nu fiti ipocriti" , caci singure cuvintele nu pot transmite mesajul .
Asadar oamenii m-au respectat atunci cand m-am purtat cu ipocrizie . Fusesera invatati sa o faca.Se stimau pe ei insisi si in acelasi timp gandeau cu ipocrizie ; caci este o ipocrizie sa crezi ca te vei imbunatati doar pentru ca gandesti ca e rau sa fii ipocrit.
Calea duce dincolo: la practica si la intelegerea unde nu mai poate exista ipocrizie , unde sinceritatea exista de la sine si nu ca tel al omului."
Okakuro Kazuko - Cartea ceaiului
"Taoistii spun ca la inceputul cel mare al neincepututlui, spiritul si materia s-au ciocnit intr-o lupta pe viata si pe moarte. In cele din urma, Galben imparat, Soarele cerului, a biruit pe Shubyung, demonul intunecimii si al pamantului. Uriasul, in zvarcolirile lui de moarte, a izbit cu capul bolta solara si a sfaramat in tandari albastrul acoperamant de jad. Stelele s-au prabusit din cuiburile lor, luna a pribegit fara tinta prin salbaticele prapastii ale noptii. Deznadajduit se uita Galben imparat dupa cineva care sa-i dreaga cerul. Si n-a cautat in zadar. Din marile rasaritene se inalta o regina, dumnezeiasca Niuka, incununata cu un corn si avand coada de balaur, stralucitoare in zalele ei de foc. Ea a topit curcubeul, in caldura ei vrajita, si a cladit la loc cerul chinezesc. Dar se mai povesteste, de asemenea, ca Niuka a uitat sa astupe doua despicaturi subtiri din albastra tarie. Asa a inceput dualismul iubirii – doua suflete rostogolindu-se prin vazduh, fara odihna, pana se vor uni, ca sa intregeasca Universul. Fiecare trebuie sa-si cladeasca un nou cer al sau, de speranta si pace.
Castaneda
" Lumea noastra e un construct cultural.. Trebuie sa percepem si alte lumi.."
"Odata ce abandonam prejudecatzile de ce ne-ar mai fi teama?"
"A vredea in mod direct minunea ordinii si haosului in Univers.. este extraordinar"
"Este gresit sa dam si sa asteptam tot timpul ceva in schimb.."
"Toate fiintzele umane se afla la acelasi nivel. Nimeni nu se afla intr-o situatzie mai buna decat altul"
"Conditzia umana e o ingrozitoare stare de haos.."
"Actul cunoasterii depinde de intuitzie, nu de perceptzie.."
"Ceea ce se afla aici e doar momentan si ceea ce urmeaza e o frumusetze.."
'" Forma umana este invelisul dur al persoanei"
"Non-actziunea face posibile toate drumurile. Deprinderile, rutinnele sunt cele care ne inlantzuie.."
yourcenar
"In fatza doctorului e dreu sa ramai Imparat si e greu sa-tzi pastrezi calitatea de om.. esti doar insumare de umori, jalnic amestec de limfa.."
"A manca un fruct inseamna a introduce in tine un obiect frumos, viu, straniu.."
"Marea noastra greseala e ca solicitam celuilalt virtutzi pe care nu le are , neglijand pe cele pe care le poseda."
""Fiecare are mai multe calitatzi decat crede , dar numai succesul i le pune in valoare"
"Batranul Euforion imi aduce de 20 de ani flaconul cu ulei si buretele dar cunoasterea mea asupra lui se opreste la slujba sa iar a lui despre mine la.. baie"
(Marguerite Yourcenar - Memoriile lui Hadrian)
vorbe
"Dac-am putea vedea in miezul semintzelor de timp, sa stim care va duce fruct si care nu.." (Shackespeare - Macbeth)
"Geniul este africanul care inventeaza zapada in vis.." (Vladimir Nabokov)
"Orice sfant are un trecut si orice pacatos are un viitor.." (?)
"omul trebuie sa depaseasca iluzia lumii" (Tzutzea)
"Nebunule, in seara asta tzi se va lua sufletul.. ce vei face cu cele-adunate?" (Iisus)
INSCRIPTIE PE O TOBA
(Tudor Arghezi)
Scula asta are mare cautare,
Niciodata golul n-a sunat mai tare..
'" Nu va acuz de faptul ca va complacetzi in obisnuit.. ci de faptul ca-l favorizatzi.." (Antoine de Saint Exupery)
"Deci, timpul, nu este decat acest refuz permanent la invitatzia lui Dumnezeu"
"lumea este un test pt. a putea vedea daca putem accede la experientzele directe.. Materia ne testeaza curiozitatea, indoiala, vitalitatea.."
" Majoritatea perceptziilor noastre nu pot fi rostite, exprimate.. Cand suntem, totusi, intzelesi, traim un soi de comuniune spirituala. Pt. asta traim.. chiar daca este trecator.. ("waking life" )
" Fatza in fatza cu o femeie care tzinea un fruct, Adam a poftit fructul.." (Andrei Plesu)
Iubeste-tzi corpul! Ofera-i ce e mai bun pentru simtzuri, pentru nevoi. Nu-l rani, nu-l chinui, corpul tau esti tu.
Iubeste-tzi mintea! Cauta compania unor persoane care sa te inspire, sa te entuziasmeze. Evita izolarea dar nu ocoli nici momentele in care esti tu cu tine.. (Stanislav Grof)
*******
- Morala nu e un efect al evolutiei, nu e o achizitie culturala ci o transmitere genetica a regulilor bazice ale Sistemului..
- In pofida comoditatzii de a nu exista, confortului de a nu fi.. de unde instinctul de supravietzuire?
- Rolul profesorului este de a starni curiozitatea.. de a provoca. Nu de a linisti prin informatzie. Profesorul autentic e un intrigant in cautare de complici..
- Spiritul trebuie sa se insotzeasca cu durerea pt. a deveni fecund..
(A.Onicescu - Jurnal)
****************
Atunci când omul se teme, e fericit sau e furios, glandele lui endocrine produc niste hormoni care nu au influenta decât asupra propriului sau corp. Se învârtesc într-un spatiu închis. I se vor accelera bataile inimii, va transpira, se va strâmba, va tipa sau va plânge. Asta-l priveste numai pe el. Ceilalti îl vor privi fara sa ia parte la trairea lui, sau luând parte pentru ca asa a hotarât intelectul lor. Când furnica se teme, e fericita sau e furioasa, hormonii circula în corpul ei, ies afara si patrund în corpul celorlalt¸i. Datorita fero-hormonilor, sau feromonilor, mii de indivizi vor tipa sau vor plânge în acelasi timp. Probabil ca e o senzatie incredibila sa simti lucrurile traite de ceilalti, si sa-i faci sa simta tot ce traiesti tu însuti...
EDMOND WELLS,
Enciclopedia cunoasterii relative si absolute
************
Alain de Botton- Eseuri de indragostit
"iluziile nu sunt daunatoare in sine, ele ranesc doar atunci cind esti singurul care crede in ele, cind nu poti crea un mediu in care sa poata fi sustinute.
(...)
e poate adevarat ca nu existam cu adevarat pina cind nu ne vede cineva existind, nu vorbim cu adevarat pina cind nu intelege cineva ceea ce spunem, nu suntem pe de-a-ntregul vii pina cind nu suntem iubiti.
*********
Un batran indian Cherokee, statea impreuna cu nepotul sau si-l invata: "In viata fiecarui om de pe pamantul asta se da o lupta formidabila - o lupta intre doi lupi. Unul rau: el intruchipeaza frica, mania, invidia, lacomia, autocompatimirea, aroganta, viclenia, resentimentele. Celalalt e unul bun: el aduce bucuria, linistea, smerenia, increderea, darnicia, adevarul, blandetea si mila."
Copilul priveste intrebator spre bunicul lui: "Si care dintre ei va invinge?".
Batranul il priveste in ochi. "Cel pe care il vei hrani!"
"Geniul este africanul care inventeaza zapada in vis.." (Vladimir Nabokov)
"Orice sfant are un trecut si orice pacatos are un viitor.." (?)
"omul trebuie sa depaseasca iluzia lumii" (Tzutzea)
"Nebunule, in seara asta tzi se va lua sufletul.. ce vei face cu cele-adunate?" (Iisus)
INSCRIPTIE PE O TOBA
(Tudor Arghezi)
Scula asta are mare cautare,
Niciodata golul n-a sunat mai tare..
'" Nu va acuz de faptul ca va complacetzi in obisnuit.. ci de faptul ca-l favorizatzi.." (Antoine de Saint Exupery)
"Deci, timpul, nu este decat acest refuz permanent la invitatzia lui Dumnezeu"
"lumea este un test pt. a putea vedea daca putem accede la experientzele directe.. Materia ne testeaza curiozitatea, indoiala, vitalitatea.."
" Majoritatea perceptziilor noastre nu pot fi rostite, exprimate.. Cand suntem, totusi, intzelesi, traim un soi de comuniune spirituala. Pt. asta traim.. chiar daca este trecator.. ("waking life" )
" Fatza in fatza cu o femeie care tzinea un fruct, Adam a poftit fructul.." (Andrei Plesu)
Iubeste-tzi corpul! Ofera-i ce e mai bun pentru simtzuri, pentru nevoi. Nu-l rani, nu-l chinui, corpul tau esti tu.
Iubeste-tzi mintea! Cauta compania unor persoane care sa te inspire, sa te entuziasmeze. Evita izolarea dar nu ocoli nici momentele in care esti tu cu tine.. (Stanislav Grof)
*******
- Morala nu e un efect al evolutiei, nu e o achizitie culturala ci o transmitere genetica a regulilor bazice ale Sistemului..
- In pofida comoditatzii de a nu exista, confortului de a nu fi.. de unde instinctul de supravietzuire?
- Rolul profesorului este de a starni curiozitatea.. de a provoca. Nu de a linisti prin informatzie. Profesorul autentic e un intrigant in cautare de complici..
- Spiritul trebuie sa se insotzeasca cu durerea pt. a deveni fecund..
(A.Onicescu - Jurnal)
****************
Atunci când omul se teme, e fericit sau e furios, glandele lui endocrine produc niste hormoni care nu au influenta decât asupra propriului sau corp. Se învârtesc într-un spatiu închis. I se vor accelera bataile inimii, va transpira, se va strâmba, va tipa sau va plânge. Asta-l priveste numai pe el. Ceilalti îl vor privi fara sa ia parte la trairea lui, sau luând parte pentru ca asa a hotarât intelectul lor. Când furnica se teme, e fericita sau e furioasa, hormonii circula în corpul ei, ies afara si patrund în corpul celorlalt¸i. Datorita fero-hormonilor, sau feromonilor, mii de indivizi vor tipa sau vor plânge în acelasi timp. Probabil ca e o senzatie incredibila sa simti lucrurile traite de ceilalti, si sa-i faci sa simta tot ce traiesti tu însuti...
EDMOND WELLS,
Enciclopedia cunoasterii relative si absolute
************
Alain de Botton- Eseuri de indragostit
"iluziile nu sunt daunatoare in sine, ele ranesc doar atunci cind esti singurul care crede in ele, cind nu poti crea un mediu in care sa poata fi sustinute.
(...)
e poate adevarat ca nu existam cu adevarat pina cind nu ne vede cineva existind, nu vorbim cu adevarat pina cind nu intelege cineva ceea ce spunem, nu suntem pe de-a-ntregul vii pina cind nu suntem iubiti.
*********
Un batran indian Cherokee, statea impreuna cu nepotul sau si-l invata: "In viata fiecarui om de pe pamantul asta se da o lupta formidabila - o lupta intre doi lupi. Unul rau: el intruchipeaza frica, mania, invidia, lacomia, autocompatimirea, aroganta, viclenia, resentimentele. Celalalt e unul bun: el aduce bucuria, linistea, smerenia, increderea, darnicia, adevarul, blandetea si mila."
Copilul priveste intrebator spre bunicul lui: "Si care dintre ei va invinge?".
Batranul il priveste in ochi. "Cel pe care il vei hrani!"
Andrei Plesu
Primul verset din Isha Upanishad: "Afla ca tot ce se misca în aceasta lume miscatoare e învelit în Dumnezeu (irsharvarsyam), îmbibat de El. Cauta-ti deci bucuria în renuntare (...)".
O suita imprevizibila: ubicuitate divina - renuntare - bucurie. Renunti pentru ca:
1) oricum nu ai nimic, nimic nu-ti apartine cu adevarat. Totul e "proprietate" divina. Statutul ontologic al lumii suspenda, prin el însusi, temeiul lui "a avea". A renunta e a pricepe ca "averea" omeneasca e un aspect secund al "fiintei" divine.
2) oricum ai totul: prezenta divina confera pret si prestigiu chiar si celei mai precare posesiuni. A renunta e a resimti prea-plinul dumnezeiesc al fiecarei clipe, al fiecarui fir de ata. Diferenta dintre putin si mult e caduca. În cele ce sînt, Dumnezeu nu e nici mult, nici putin: e tot. Esential este însa ca afectul corelativ al renuntarii sa fie bucuria. Renuntarea posomorîta e înca o confirmare, ultima, a pasiunii de a avea.
Patologia suprema a lui "a avea" se vadeste în constiinta posesiunii de sine. Ideea ca îti apartii, ca ai un "eu", o vointa, un corp, un gînd - e apogeul erorii. La aceste posesiuni trebuie sa renunti mai întîi. Cu alte cuvinte, figura paradigmatica a renuntarii este renuntarea la sine. A anihila apetitul achizitiv, atasamentul fata de lucruri, dar mai ales atasamentul fata de sine - iata imperativul vietii religioase. El e justificat si rasplatit prin faptul ca lumea e "muiata" în Dumnezeu, impregnata de El: Irsharvarsyam . Dumnezeu sta în materia lumii ca siropul într-o cosmica baclava.
Paris je t'aime
"Se spun multe despre Paris. Se spune că aici artiştii îşi găsesc inspiraţia. Că oamenii vin să caute ceva nou în viaţa lor. Se spune că aici poţi găsi... dragostea."
un film-colaj.. 18 filmuletze, 18 declaratzii de dragoste catre iubitul meu Paris.. regizori cunozcutzi sau mai putzin, actori cunoscutzi sau mai putzin, dau viatza unor povesti care mai de care mai naucitoare... majoritatea naucitoare prin simplitate.. unele adevarate nestemate..
1. Montmartre - Bruno Podalydes - in care un barbat incearca "merdaluind" sa-si gaseasca un loc de parcare in acel cartier de "merde".. este singur, frustrat, enervat.. o femeie cade pe strada iar el o ajuta si o aduce in masina lui.. simplu..
2. Quais de Seine - Gurinder Chada - Pe cheile Senei, cu Pont des Arts in fundal, trei pusti se iau de "gagici" in stil golanesc.. unul dintre ei remarca o musulmana frumoasa, Zarka.. altfel.. ea se ompiedica si.. simplu..
3. Le Marais - Gus Van Sant ... pfff... asta mi-a placut foarte tare... un pusti cu parul in ochi (Gaspard Ulliel) vine sa inrameze un tablou... isi dezbraca geaca intr-un fel unic si incepe sa se uite prin jur.. vede un baiat blond, tuns scurt, care lucra acolo.. are o revelatzie.. incepe sa-i vorbeasca.. sa-l intrebe daca el crede in sufletul pereche... ca este sigur ca ei doi s-au mai intalnit cumva.. cuvinte frumoase, declaratzii fine, naturale chiar daca interlocutorul nu-i ofera feed-back .. "nu esti prea vorbaretz, nu?" zice el amuzat.. ii da numarul de telefon si pleaca.. blondul ramane morfolind o tzigara... vine un meshter si-l intreaba:" ce vroia ala?" - "nu stiu ca nu intzeleg franceza... " foarte tare... si, si mai tare este ca arunca tzigara, ia nr. de tel si o rupe la fuga sa-l caute pe ala ...
4. Tuileries - John & Ethan Coen ... de departe este cel mai misto.. fratzii Coen surprind nedumeririle si vulnerabilitatea turistului in fatza Parisului excentric... un Steve Buscemi total depasit de situatzie in fatza a doi indragostitzi parizieni de pe peronul celalalt... fara sa aiba nici o intentzie, este scuipat, batut, sarutat cu limba, injurat, lasat apoi printre suveniruri si cartzi postale cu Mona Lisa..
5. Loin du 16eme - Walter Sales & Daniela Thomas... unii spun ca n-au vazut nimic in comun cu Parisul la acest filmuletz.. mie mi se pare o parere superficiala.. Parisul este plin ochi de emigrantzi... "C'est un bordel" cum chiar parizienii o spun.. in acest scheci o tanara emigranta de limba spaniola se scoala cu noaptea in cap sa-si duca la cresa bebelusul.. il lasa intr-unul din sutele de patutzuri si pt. ca plange se intoarce si ii canta un cantec de leagan din tzara ei.. apoi se grabeste catre job.. metrou, scari, aglomeratzie.. ajunge in casa unde lucra si unde stapana casei ii spune ca va intarzia in seara aceea cu o ora.. intr-una din camere un copil plange.. fata se duce si-i canta acelasi cantec pe care i-l canta si bebelusului ei lasat intr-unul din sutele de patutzuri ale cresei.. ba da... este despre Paris si despre dragoste..
6. Porte de Choisy - Cristopher Doyle - oricat ma doresc de sofisticata si caut sensuri si figuri de stil, tre' sa recunosc ca n-am intzeles nimic.. futurist, cu tushe asiatice groase, cu mesaj publicitar la sampoane si vopseluri de par.. un mosh agent de vanzari si o asiatica cu apucaturi de Kill Bill.. m-am prins intr-un final de ce.. Doyle asta este cel ce de 20 de ani semneaza imaginea pentru Wong Kar Wai şi alţi enşpe asiatici..
7. Bastille - Isabel Coixet - misto povestea asta deprimanta.. desi eu fug cat pot de genul asta de sentimentalism. de stilul asta de a trata lucrurile.. Un barbat sta intr-o carciuma si-si asteapta nevasta.. o voce din off ne spune cum el este plictisit de ea, de vesnica ei haina rosie si de vesnicul ei cantec inganat in timp ce gateste.. O asteapta sa-i spuna ca s-a terminat... ca nu mai poate s-o vada in ochi , ca traieste o poveste de dragoste alaturi de o femeie tanara si radioasa.. Nevasta-sa insa incepe sa planga inainte ca el sa deschida gura si ii arata o hartie in care scrie ca are leucemie in faza terminala.. Omul nostru se schimba brusc, o duce la film, o ingrijeste, ii da prajituri cu linguritza... simte.. dragoste... si cand ea moare "intra intr-o coma emotzionala din care nu s-a mai trezit niciodata"... iar cand vede vreo femeie in haina rosie, "inima lui se scufunda in cele mai adanci hauri"..
8. Place de Victoires - Nobuhiro Suwa - o Juliette Binoche in rolul unei mame al carei baietzel murise.. are langa ea sotzul si fiica dar este de nemangaiat.. aude o voce intr-o noapte si porneste prin Paris. In mijlocul unei pietze, apare un cowboy, jucat de Willem Dafoe (copilului ii placeau mult cowboy-i) si o duce intr-un loc unde-si vede fiul.. este vorba aici despre acceptarea lucrurilor asa cum sunt, despre a pune in balantza ceea ce ai cu ceea ce ai pierdut si... da. din nou despre dragoste..
9. Tour Eiffel - Sylvain Chomet - un copil cu un ghiozdan imens, filmat in acelasi loc in care mi s-a revelat si mie prima oara turnul in toata splendoarea lui, este intrebat cum s-au cunoscut parintzii lui... este o idila a doi mimi, a doi clowni care alungau tristetzea printr-o simpla miscare a mainii... misto... o fi prea pictural dar mie mi-a placut. Imi plac scenele burleshti..
10. Parc Monceau - Alfonso Cuaron - un Nick Nolte filmat in plan lung, intalneste o tanara... el betziv si irecuperabil, ea mai face o incercare... dialogul, foarte parizian, itzi da de intzeles ca ea isi inseala partenerul cu acest ciudat... finalul te da pe spate aratandu-tzi ca ea este fiica ei si avea nevoie de el pt. a sta cu bebelusul ei.. un ultim vot de incredere... si dragoste, din nou..
11. Quartier des Enfants rouges - Olivier Assayas - iubirea unei tinere actritze pt dealerul ei.. surasul interesantei Maggie Gyllenhaal ramane suspendat undeva in flou atunci cand, chemandu-si sursa de extaz , apare pe motocicleta cu totul altcineva care, pe deasupra, ii fura si ceasul...
12. Place des Fetes - Olivier Schmitz - o poveste cu negri, la care am plans.. bine construita, cu flask-back-uri.. cantecul negrului este emotzionant.. fata este splendida (Aissa Maiga din Bamako) ... el ii spune ca crea sa-i maseze picioarele... ea ii spune: "A bon? Pourquoi?" el ii spune: "tre' sa te doara tare, la cat ai alergat ii visele mele".. el moare insa ear ea ramane cu doua cafele in maini tremurande..
13. Pigale - Richard la Gavenese - Un el si o ea, bogatzi, trecutzi de prima tineretze, vor sa-si revigoreze interiorul, sentimentele, pornirile... invatza roluri, merg in baruri si se comporta de parca s-ar vedea prima oara.. Fanny Aradant este perfecta ain astfel de rol... mi-a placut... romantic-amar... se termina cu bine..
14. Quartier de la Madeleine - Vincenzo Natali - nu mi-a prea placut poveastea asta cu vampiri... in care apare si Frodo.. caruia orcum ii purtam sambetele ca nu mai murea odata in partea a III-a din LOTR..
15. Père-Lachaise - Wes Craven - preferatul meeeu...ioi.. veteranul Wes Craven (maestrul "horror"-ului) vine cu o dulce poveste romantica vegheata de spiritul lui Oscar Wilde (jucat chiar de Alexander Payne, cel care regizeaza ultimul filmuletz..). Poate parea un sirop de trandafiri cu crema de vanilie dar actorii sunt alesi cat mai departe de acest concept... am recunoscut drumul, am recunoscut spiritul... omagiu fin adus lui Sir Wilde.. mi-a placuuut...
16. Faubourg Saint-Denis - Tom Twyker - un filmuletz mistooo, cu multe fast forwarduri de poem transpus in cinema. Natalie Portman face un superrol
17. Quartier Latin - Gerard Depardieu si Frederic Auburtin. filmul cel mai putzin cinematografic (e aproape un interior de piesa de teatru) si totusi cel mai complex. Sint atit de multe clind’oeil-uri catre ambianta si dialogurile din filmele lui John Cassavetes incit mai ca nu tzipa! Actorii Gena Rowlands si Ben Gazzara (actorii fetish ai lui Cassavetes) fac aici un fel de parodie spumoasa care se termina intr-o frumoasa secventza a fetzei actritzei reflectata intr-o fereastra, undeva deasupra Parisului. Mie una mi-a placut prea mult..
18. 14ème arrondissement - de Alexander Payne - cel mai bun fragment.. lungul monolog al unei americance venita singura ca turista la Paris mi-a placut.. m-a induiosat la maxim pt ca este prea simplu si prea verosimil si pt. ca am intalnit-o pe americanca aia la Paris in mii de exemplare.. Ambiantza simpla si insorita sustzine o naratziune foarte subtila si ironica, intr-o franceza cu accente americane cat se poate de politically correct. Finalul cu lungul plan pe fatza femeii de 50 de ani singura, inlacrimata si totusi multzumita (parcul Montsouris intr-o zi de vara) mi-a ramas pe suflet. Ah da, mai e ceva, citeva cadre extraordinare cu Place de Catalogne si Gare Montparnasse intr-o lumina de asfintzit aproape incredibila.. ahh... tre' sa caut textul sa-l pun aici pt ca este prea frumos.. desi mai nimerit ar fi in franceaza... caut ..
Inscription à :
Articles (Atom)
