paris, clapish...

Este adevarat ca avem o viziune negativa despre Paris si despre parizieni. Primim foarte repede o conotatie de snobi, pretentiosi, burghezi sau dezagreabili si in plus cu o latura certareata care nu este tocmai falsa. Parizienii au o latura de „niciodata multumit”. Este de asemenea si o caracteristica a francezilor in general: eroul francez dupa modelul lui Gabin sau lui Delon, sau chiar personajele Céline, Léo Malet sau Tardi. In cazul lor, parizianul este certaret, este aprig, nu este prost sau este revoltat… Exista de asemenea ceva frumos si destul de sanatos in aceasta atitudine. Paris este un oras al spleen-ului. Exista o melancolie care, in mod bizar, tine de viata, de reactie si nu de resemnare. Marile ore ale orasului Paris sunt Revolutia din 1789, Comuna, Eliberarea, Mai 68… Paris este cunoscut pentru momentele sale de nebunie sanatoasa. Am auzit de asemenea spunandu-se: „Paris nu mai este la moda” sau „Paris este un oras mort”, dar eu cred ca nu este adevarat acest lucru. Dupa episodul cu Jocurile Olimpice de la Londra, a avut loc o intreaga serie de semnale care tindeau sa arate ca Paris nu mai era la moda sau nu mai era „capitala”. Ca reactie la aceasta am vrut sa vorbesc despre Paris in zilele noastre, intr-o epoca poate mai banala. Ma gandeam chiar sa dau titlul „Portret efemer al unui oras etern”.